Rezultatele alegerilor pentru Camera Deputaților, colegiul 1: a câștigat Radu Stroe

Foto: Agerpres

În urma alegerilor de astăzi pentru desemnarea unui deputat în Colegiul 1 uninominal din capitală, câștigător a ieșit candidatul PNL, Radu STROE cu 70,07% 68,79% 70,17%. Liberalul, care a beneficiat și de susținerea PSD, și-a anunțat victoria după ce primarul Andrei Chiliman, președinte al PNL București, anunța că după numărătoarea paralelă a partidului, Stroe are peste 69% din sufragii. Radu Stroe a declarat că este vorba de “victoria bunului simţ împotriva celor care credeau că se poate face orice în această seară”. El a mai adăugat că “Această bătălie nu a fost între doi oameni, ci mai ales este un test prin care PNL sector 1 şi PSD sector 1 au demonstrat că în ţara asta nu se poate face orice. Şi din aceată perspectivă, cred că este un semn pozitiv pentru organizaţiile celor două partide din toată ţara care cred că Traian Băsescu şi PD-L au pus copita şi nu o vor mai ridica până la viitoarele alegeri”.

Contracandidatul lui Stroe, Honorius PRIGOANĂ, susținut de PD-L și-a recunoscut înfrângerea, de la sediul său de campanie, anunțând totodată că nu renunță la politică. Acesta a mulțumit celor care au ieșit la vot și în special tinerilor, spunând că victoria este totuși a lui, deoarece “mi-am propus să am o campanie de bun simţ, transparentă, cinstită, fără să-mi atac contracandidaţii”. Prigoană a mai declarat: “Am pierdut doar o bătălie, nu şi războiul. Vă asigur că nu voi renunţa la lupta politică. Voi câştiga alături de tineri”, fiind convins că va obține mandatul de deputat în 2012.

Alegerile au fost îndelung analizate și în blogosferă, Domnul Six făcând pe blogul său o analiză interesantă în legătură cu cine a câștigat și cine a pierdut după aceste alegeri.

UPDATE 1: Diferenţa dintre candidatul PNL şi cel al PD-L este de aproape 40 de procente, conform rezultatelor parţiale comunicate duminică noapte de biroul electoral municipal. Radu Stroe are 68,79 la sută iar Honorius Prigoană 31,2 la sută, după numărarea voturilor din 14 secţii de votare.

UPDATE 2: Liberalul Radu Stroe a obţinut 70,17% din voturi la scrutinul parţial pentru Camera Deputaţilor, care a avut loc, duminică, în Colegiul 1 din Capitală, în timp ce democrat-liberalul Honorius Prigoană a fost votat de 29,83%, potrivit rezultatelor finale prezentate, luni, de Biroul Electoral

Bookmark and Share



S-ar putea să-ți placă și următoarele:

  1. Rezultatele alegerilor prezidențiale din Ucraina – Ianukovici și Timoșenko în turul doi
  2. Rezultatele preliminare ale alegerilor prezidențiale din Ucraina
  3. Teo Trandafir a câștigat alegerile în Colegiul 19
  4. Casa poporului se va transforma în Mall ?
  5. Recomandări pentru weekendul 16-17 ianuarie 2010

Tags: , ,

Leave a Reply