Simularea Parlamentului European la Cluj

Parlamentul European e un vis, o pasiune sau pur şi simplu o curiozitate pentru tine? Fii unul dintre cei 135 de participanţi de la Simularea Parlamentului European. Societatea Studenţilor Europenişti organizează cea de a III- a ediţie a proiectului, intre 14 si 20 aprilie, la Cluj Napoca.

Înscrie-te pâna în 14 februarie 2010 pe www.simularePE.ro şi fii pentru 5 zile europarlamentar. Grăbeşte-te să „guşti” o experientă 100% europeană.

UPDATE: Organizatorii ți-au pregătit două dezbateri care nu trebuie ratate ! Află noutățile aici !

Simularea Parlamentului European este un proiect naţional ce îşi propune creşterea gradului de implicare al tinerilor români în societatea civilă prin familiarizarea acestora cu procesul decizional utilizat la nivel înalt, precum şi prin dezvoltarea unor aptitudini şi abilităţi care să le dea acestora încredere în forţele proprii şi în rolul pe care îl pot juca în societatea civilă.

Ediţia 2010

Simularea Parlamentului European 2010 se va desfăşura la Cluj-Napoca, între 14-20 aprilie. Urmând tradiţia celor două ediţii, proiectul va reuni din nou 135 de participanţi din toată ţara şi nu numai. Aceştia vor fi implicaţi într-o serie de dezbateri structurate pe baza procesului decizional utilizat în cadrul Parlamentului European care le vor permite să se familiarizeze nu doar cu subiectele propuse, dar şi cu poziţiile diferitelor state membre, cu procesul de negociere inerent unei astfel de instituţii, precum şi cu mecanismele care conduc la adoptarea consensului şi a legislaţiei.

Proiectul va începe cu o Conferinţă de Deschidere a sesiunii de dezbateri, în data de 15 aprilie, la care vor lua parte diferiţi europarlamentari, profesori universitari şi personalităţi din ţară. Aceasta va fi urmată de un Cocktail de zi, prilej de discuţie între participanţi şi invitaţi. Vor urma şedinţe de briefing tehnic pe partide/regiuni geografice şi şedinţe pe grupuri politice, care le vor oferi participanţilor ocazia să se cunoască şi să prefigureze strategii comune pentru viitoarele discuţii. Zilele de 16, 17, 18 vor fi consacrate dezbaterilor pe comisii şi şedinţelor pe partide politice.

La finalul celor 4 zile de dezbateri intense, în care participanţii îsi vor fi clarificat poziţiile în legătură cu temele discutate, va avea loc şedinţa în plen în data de 19 aprilie. În cadrul acesteia se vor discuta şi vota toate rezoluţiile propuse şi se va  promulga o rezoluţie comună, care va fi trimisă, cu caracter informativ, la finalul proiectului, la Parlamentul European. De asemenea, pe parcursul simulării va fi redactat un ziar care va conţine interviuri cu diferiţi invitaţi, participanţi şi voluntari, poze şi articole despre cele întâmplate.

De ce SimPE 2010?

°Vei avea posibilitatea sã întâlneşti personalităţi din domeniul afacerilor europene;
°Vei lua parte la sesiuni de dezbateri, de informare şi la multe alte evenimente;
°Vei afla mai multe despre procesul de luare a deciziilor în cadrul Parlamentului European;
°Vei câştiga o experienţă incontestabilă în participarea la dezvoltarea societăţii civile;
°Vei experimenta viaţa de Europarlamentar alături de alţi 134 de participanţi!

În vederea pregătirii şedinţelor plenare ale Parlamentului, deputaţii se constituie în comisii permanente specializate pe anumite domenii.

Există 20 de comisii parlamentare. O comisie este alcătuită din 24 până la 76 de deputaţi şi are un preşedinte, un birou şi un secretariat. Componenţa politică a comisiilor o reflectă pe cea a şedinţei plenare. În cadrul comisiilor parlamentare, deputaţii elaborează, modifică şi adoptă propuneri legislative şi rapoarte din proprie iniţiativă. Deputaţii examinează propunerile Comisiei şi ale Consiliului şi, dacă este cazul, întocmesc rapoarte care sunt prezentate în cadrul şedinţelor plenare. De asemenea, Parlamentul poate constitui subcomisii şi comisii speciale temporare pentru gestionarea unor probleme specifice, precum şi comisii oficiale de anchetă în cadrul competenţelor sale de control, pentru a investiga alegaţiile şi modul de administrare a legislaţiei UE. Preşedinţii de comisie coordonează lucrările acestora în cadrul Conferinţei preşedinţilor de comisie.

Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul proiectului.

SocialTwist Tell-a-Friend



S-ar putea să-ți placă și următoarele:

  1. Noutăți despre Simularea PE de la Cluj
  2. Premiul European Charlemagne pentru Tineret
  3. Model European Union 2010 Strasbourg
  4. P&G Career Academy: European Financial Leadership Seminar
  5. Premiul European pentru Tinerii Jurnaliști 2010

Tags: , , ,

One Response to “Simularea Parlamentului European la Cluj”


Leave a Reply